Iepurele

Termenul de iepure desemnează o serie de specii de mamifere cu urechi lungi din familia Leporidae, ordinul Lagomorpha. Acestea se clasifică în 2 categorii: iepure de câmp și iepure de casă. Din punct de vedere genetic cele două specii sunt complet diferite și nu se pot înmulți între ei. Iepurele european (Oryctolagus cuniculus) este la originea multor rase de iepuri de casă, crescuți în prezent în lumea întreagă.
Iepurele de camp
Lungimea corpului este de 48-52 cm la care se adaugă coada de 8-9 cm. Greutatea este de 4 kg, iar în unele cazuri poate ajunge și până la 6 kg. Culoarea blănii variază în funcție de loc și anotimp, nuanța generală fiind cenușie-roșcată. Este răspândit din deltă până la munte. Se hrănește cu iarbă, morcovi, cereale, iar iarna cu scoarța copacilor. Femela naște pui vii pe care îi hrănește cu lapte. Gestația este de 42-43 de zile.

Lupul

Lupul, a cărui denumire științifică este Canis lupus, (Linne, 1821), este inclus din punct de vedere sistematic în familia Canidae (Canide), alături de câine, vulpe, șacal și enot.
Lupul, deși nu este nici pe departe cel mai mare sau mai puternic dintre carnivorele europene, s-a impus încă din cele mai vechi timpuri. El a fost primit ca simbol de daci, de licaoni și de alte popoare antice, chiar și romanii avându-l ca semn al începuturilor lor (legenda lupoaicei ce i-a hrănit pe Romulus și Remus).
Este un animal robust și suplu, lung de până la aprox. 1,5 m, la care se adaugă o coadă de până la cca 0,8 m. Greutatea este variabilă, de obicei între 30 și 50 kg, dar depășind în unele cazuri 70 kg.
Blana este de o culoare brun-cenușie cu variații multiple. Ea se compune, de fapt, din două rânduri de peri: unul foarte des, lânos, lângă piele, de culoare gălbui-cenușie și un al doilea, mai lung, numit spic, având vârful negru. Năpârlind în general toamna în zonele temperate, lupul are o "haină" de vară, mai închisă, și alta de iarnă, mai deschisă.
Lupul este un animal digitigrad, călcând pe perinițele degetelor și având unghii neretractile - spre deosebire de râs - astfel încât acestea se văd clar în urmele lăsate pe pământ moale sau pe zăpadă.
Alimentația și dentiția sunt tipice pentru un carnivor. Deși la nevoie este și omnivor, putând supraviețui și cu fructe sau alte vegetale - consumând chiar și scoarță de copac -, lupul preferă totuși carnea. El se comportă atât ca vânător cât și ca necrofag, fiind un important factor în păstrarea echilibrului natural. Acolo unde lupii au fost exterminați, indiferent de motive, a avut loc o prăbușire a echilibrului ecologic. Acest lucru a făcut necesară reintroducerea sa în multe din țările care îl eliminaseră. Lupul mănâncă aproape orice fel de vietate, de la broaște și larve, iepuri, pârși și alte animale mici, la mistreț, cerb, măgar domestic sau colun, saigale, boi și chiar urși.
Împerecherea are loc în lunile februarie-martie, după care lupul rămâne cu lupoaica, pentru a crește puii împreună. După aceea, lupii, inclusiv cățelandrii, se adună în haite, care, mai ales în iernile grele, se pot asocia între ele. După o gestație de 62-63 zile, lupoaica fată 4-6 pui, orbi cca. 2 săptămâni, alăptați vreme de 6 săptămâni.
Performanțele fizice ale lupilor sunt cel puțin impresionante. În căutarea hranei ei pot parcurge peste 100 km într-o singură noapte. Viteza de alergare a lupului poate depăși 60km/oră. Simțurile sale sunt extraordinare. Nu doar mirosul este deosebit de fin, dar și auzul și văzul, lupul putând vâna foarte bine atât noaptea - timpul său preferat de vânătoare - cât și ziua sau în perioadele de amurg și dimineață. Are o mare rezistență la durere și un mare curaj în luptă. Dar, mai mult decât performanțele fizice, lupul are și o inteligență deosebită. La vânătoare folosește felurite tactici, de la strategia de învăluire pe flancuri a prăzii la mânarea treptată către zone închise. De multe ori izbutește să observe și să ocolească capcanele puse pentru el. Laponii spun că "ursul are minte cât un om și putere cât șapte, iar lupul are putere cât un om și minte cât șapte".
Are nevoie de un teritoriu întins, de cca. 2400-2500 ha, de zece ori mai mult decât, de pildă, un urs.
La români există o veche tradiție în ceea ce privește lupul, privit cu teamă și admirație. În unele zone, ca de pildă în Ținutul momârlanilor, se păstrează încă tradițiile dacice ale legăturii cu lupul. Cei care se îngrijesc de lupi sunt sub protecția Sfântului Andrei și, chiar dacă la bătrânețe trupul lor este plin de cicatrici de la mușcăturile prea tari ale unor cățelandri sau lupi, nu se cunoaște nici un caz în care să fi fost sfâșiați ori mâncați de aceste animale. Acești oameni au fost una din cele două surse ale legendelor despre omul-lup sau licantropi.
Deși circulă nenumărate legende despre oameni mâncați de lupi, nu se cunoaște nici un caz concret în care un adult să fi fost atacat și mâncat de lupi. Deși s-au înregistrat cazuri de urmărire și schițare a atacului, acesta nu a fost niciodată finalizat. Se cunosc însă cazuri în care lupii, iarna, în teritoriul lor, au încercat să mănânce sau au mâncat trupurile celor înghețați. Alte atacuri înregistrate sunt ale câte unui lup bolnav de turbare.
În România, lupul, vânat frenetic în vremea lui Ceaușescu, nu mai prezintă un areal continuu, nenumărate goluri fiind create de vânarea necontrolată. În mod natural lupul se găsește în România în Delta Dunării, în golul alpin, prezentând o mare amplitudine ecologică, datorată inteligenței sale deosebite, așa cum se întâmplă și în cazul corbului.

Vulpea

Vulpea rosie este una dintre rasele de vulpe intalnita aproape in intreaga Europa si Nordul Americii si mai putin in Nordul Africii si Australia. La noi in tara, populatii de vulpi se gasesc cu predilectie in Campia Romana, Dobrogea, dealurile subcarpatice, precum si in platoul Bucegilor

Aspectul exterior si dimensiunile

 Vulpea are o constitutie fina. Botul este lung si ascutit, prevazut cu mustati stufoase. Ochii sunt asezati oblic, cu deschiderea pleoapelor ingusta, de culoare rosu-brun, cu pupila contractata, foarte putin ovala. Buzele sunt subtiri, ornand deschiderea gurii sub forma unui ranjit. Urechile sunt scurte si late, purtate ridicat. Caninii sunt foarte ascutiti. Premolarul IV de pe maxilarul superior si primul molar de la nivelul mandibulei sunt mai dezvoltati, purtand denumirea de carnasiere. Mandibula nu prezinta miscari de lateralitate, ci doar in sus si in jos. Vulpea prezinta membre scurte, cele din fata avand cinci degete, iar cele din spate, numai patru. Coada este lunga si stufoasa, purtata de cele mai multe ori printre picioare. Lungimea corpului este cuprinsa intre 110 si 130 cm, din care coada prezinta o lungime de 30 - 40 cm. Vulpea adulta poate ajunge pina la 9 la 10 Kg. De la nivelul capului si pana la jumatatea spatelui, blana vulpii este roscata. De la acest nivel incep sa se suprapuna perii lungi, de culoare sura (cu varful albicios), diminunand intensitatea roscatului. Laturile trunchiului sunt, de asemenea, roscat-sur. Membrele pe fata anterioara si laterala, precum si fata externa a urechilor sunt de culoare neagra. Culoarea neagra mai este intalnita si la nivelul comisurilor buzelor. Culoarea alba este regasita sub barbie, sub gat si pe burta. Coada lunga si stufoasa are parul de culoare sura, putin roscat, iar varful formeaza un ciucure de culoare alba. La unele vulpi se pot vedea pete albicioase din loc in loc in zonele in care in mod normal nu se intalneste acest colorit, pete care reprezinta urme ale unei rai vindecate. Blana vulpii este compusa dintr-un par exterior mai lung si mai aspru, care da coloritul acesteia si un puf profund, des, subtire si lanos, de culoare cenusie. Vara, parul este scurt, cu coada saraca, dand un aspect mai longelin corpului, in timp de iarna, parul este mai lung si mai aspru, formand un guler bogat in jurul gatului.

Comportamentul

Vulpea este un animal nocturn, solitar, netraind in haite ca lupii, care isi desfasoara activitatea cu predilectie pe timpul noptii. Ziua doarme, iar noaptea iese din vizuina pentru a vana. Cand este flamanda sau trebuie sa-si hraneasca puii, indrazneste sa iasa si pe timpul zilei pentru a-si procura hrana. De asemenea, vulpea poate fi vazuta in timpul zilei, in perioada imperecherilor. Ca si in cazul altor animale, vulpea isi desemneaza un teritoriu, mai mare sau mai mic, in functie de sursele de hrana si de capacitatile sale de a si-l apara. Teritoriul este adesea ales de catre un mascul, care este insotit de 1-2 femele si puii lor. Odata stabilite intr-un teritoriu, vulpile raman acolo pe tot parcursul vietii. Doar puii, toamna, se indeparteaza de teritoriul natal la o distanta apreciabila (10-400 km).
Vulpile sunt animale de vizuina, astfel ca oriunde isi pot sapa o vizuina sau gasesc una de-a gata, unde este un pic de liniste si ceva rozatoare, isi vor intemeia locuinta.
Viteza de deplasare a vulpilor este de 48 km/h. Mersul este foarte variat. Vulpea se poate deplasa in trap intins sau salturi lungi sau se poate furisa cu pasi marunti. Urma vulpii lasate pe zapada sau pamantul moale este asemanatoare celei lasate de un caine de talia ei. Caracteristica este partia lasata, respectiv, sirul de urme, in linie dreapta. Partia cainelui este usor in zig-zag. Vulpea nu hiberneaza.

Habitatul

Vulpea rosie este una dintre rasele de vulpe intalnita aproape in intreaga Europa si Nordul Americii si mai putin in Nordul Africii si Australia. La noi in tara, populatii de vulpi se gasesc cu predilectie in Campia Romana, Dobrogea, dealurile subcarpatice, precum si in platoul Bucegilor. Vulpile prefera locurile salbatice (padurile, tundra, preria) in care omul ajunge cu dificultate, bogate in vegetatie. In ultima vreme, s-a constatat o crestere a populatiilor de vulpi in zonele suburbane. Vulpea isi alege cu multa iscusinta locul in care isi va cladi vizuina. Vizuina este prevazuta cu mai multe iesiri, fiind amplasata pe versantii insoriti, diguri sau in ridicaturile de pamant. Vizuinile de vulpe sunt inguste si pornesc orizontal, spre deosebire de cele de viezure, mai largi si care pornesc in jos, in profunzimea terenului.

Hranirea

Vulpea este nativ un carnivor desavarsit, hranindu-se cu diferite vietati pe care le poate prinde, de la iezi de caprioare pana la tot soiul de insecte. Iarna, cand vanatul este putin, trage la lesuri. Este o mare consumatoare de rozatoare, fiind alaturi de nevastuica si uliul soricar, unul dintre cei mai mari dusmani ai daunatorilor agriculturii. In lipsa carnii, se multumeste si cu zmeura, afine, mere, pere, scoruse, faguri de viespi si albine, puii si ouale pasarilor care cuibaresc la mica inaltime. Niciodata nu vaneaza in haita, iar, daca prada i-a scapat, o haituieste ca un copoi.

Aspecte particulare

Viata reproducatoare
- maturitatea sexuala este atinsa in jurul varstei de un an;
- perioada de calduri dureaza 1-6 zile;
- ovulatia este spontana, nefiind conditionata de actul copulator;
- perioada de imperechere este in decembrie-ianuarie in sud, ianuarie-februarie in regiunile centrale si februarie-aprilie, in nord;
- masculul prezinta spermatogeneza maxima (productia de sperma) in perioada noiembrie-martie;
- copulatia dureaza 15-20 minute si este insotita de sunete specifice.
- masculii intra in competitie pentru femele, avand loc lupte acerbe intre pretendenti.
- perioada de gestatie este de 51-53 de zile, vulpea dand nastere, in medie, la 4-6 pui, maxim 12;
- ochii puilor de vulpe sunt intotdeauna inchisi la nastere, incepand sa se deschida din a 12-a zi si fiind complet deschisi in jurul varstei de 17 zile; initial, au culoare albastru-gri, urmand apoi sa se inchida pana la maro-brun pana la varsta de 40 de zile. In timp, culoarea se poate modifica spre o nuanta albastra sau verzui, in functie de rasa;
- dupa 5 saptamani, puilor incepe sa le creasca parul mai rezistent si mai lung;
- in primele 4 saptamani de viata se hranesc exclusiv cu laptele matern;
- vulpoii sunt foarte dedicati familiei lor, astfel ca, in cazul in care, din diferite motive, vulpea moare, rolul acesteia este luat de vulpoi.

Rolul in ecosistem si importanta pentru sanatatea publica

Vulpea, prin stilul ei de viata si de hranire, reprezinta un pion important in tinerea sub control a populatiilor de rozatoare, unele dintre ele adevarati daunatori ai agriculturii. In raport cu interesele umane, vulpea se dovedeste atat folositoare, cat si daunatoare. Printre utilitatile vulpii se numara decimarea rozatoarelor daunatoare agriculturii, curatarea naturii de cadavre, efectuarea selectiei naturale, eliminand vietuitoarele slabe, cu diferite debilitati si bolnave si furnizarea de blanuri de valoare. Vulpea este responsabila de transmiterea unor boli atat la alte animale, cat si in randul populatiei umane. Cel mai frecvent sunt vectori pentru turbare si raie.

Boli si afectiuni curente

Vaccinarea este o manopera importanta atat pentru sanatatea vulpilor, cat si pentru cea a populatiilor umane. Vulpile trebuie vaccinate anual contra bolilor infecto-contagioase mai frecvent intalnite si care vor fi descrise ulterior. Vaccinarea se realizeaza prin administrarea preparatelor biologice (vaccinuri vii sau atenuate), fie in apa de baut, fie prin injectare subcutanata. Nu se va folosi alcoolul sanitar sau alte substante dezinfectante la locul de inoculare intrucat acestea ar putea fi inactivate in urma contactului cu aceste substante.
- Bruceloza este o boala infectioasa produsa de Brucella abortus, soldata cu disfunctii ale vietii reproducatore, avorturi, etc. Din nefericire, tratamentul pentru aceasta afectiune nu este de cele mai multe ori eficient, motiv pentru care animalele pozitive la testul serologic pentru Brucella sunt sacrificate.

- Botulismul este o boala conditionata de contaminarea pestelui sau a carnii adminsitrate vulpilor cu Clostridium botulinum. Semnele bolii sunt reprezentate de paralizii flasce ale musuclaturii, respiratie abdominala, coma si moartea ulterioara. Vulpile albastre sunt mai sensibile. Pentru aceasta boala se face vaccinarea la varsta de 8-10 saptamani sau la 2 saptamani dupa intarcare, utilizandu-se vaccinul antibotulinic pentru nurci.

- Enterotoxiemia vulpilor este produsa de Clostridium perfringens, tipul C, si se manifesta ca o gastroenterita. Mai sensibile sunt vulpile albastre. Se presupune ca sursa de contaminare ar fi carnea de peste sau foca de calitate necorespunzatoare. Este o boala care decimeaza rapid efective intregi de vulpi.

- Colibaciloza poate evolua sub doua forme. Forma digestiva (gastroenterita) se manifesta prin colica, diaree, deshidratare severa si moartea consecutiva a animalului. A doua forma este reprezentata de septicemie si toxiemie. Infectia se transmite si pe cale ombilicala. Tratamentul consta in adminsitrarea de antibiotice puternice, selectate pe baza antibiogramei si de solutii perfuzabile pentru combaterea deshidratarii.

- Listerioza apare frecvent in jurul varstei de 4 saptamani, manifestandu-se cu semne nervoase, slabire progresiva, scaderea sau lipsa apetitului, tremuraturi, rigiditatea cefei, salivatie abundenta. Moartea se instaleaza in circa 7 zile de la debutul bolii. Tratamentul cu antibiotice nu da intotdeauna rezultate.

- Salmoneloza apare cu o incidenta mult crescuta in jurul varstei de 5-13 saptamani, manifestandu-se cu sindrom diareic sever, semne nervoase si avorturi. Boala este contitionata de factori stresanti si de conditiile de intretinere necorespunzatoare. Tratamentul consta in administrarea de sulfamide, furazolidona si antibiotice cu actiune asupra aparatului digestiv.

- Tuberculoza este intalnita mai frecvent la vulpile albastre. Simptomele sunt reprezentate de diminuarea fertilitatii, avort si nasterea de pui neviabili. Pentru depistarea animalelor bolnave se face testul de tuberculinare intradermopalpebrala. Animalele pozitive sunt sacrificate.

- Jigodia (maladia Carre) este o boala virala infecto-contagioasa ce poate afecta vulpile de orice varsta, precum si alte canide (cainele, nevastuica, dihorul). Sursele de infectie sunt reprezentate de secretiile aparatului respirator si echipamentul contaminat. Simptomele sunt reprezentate de scurgeri oculare, cruste la nivelul nasului si ale ochilor, sindrom febril, diaree, tuse, semne nervoase. De cele mai multe ori, animalele mor datorita epuizarii. Tratamentul este ineficient. Prevenirea se face prin vaccinare, dupa varsta de 8-10 saptamani.

- Encefalita (virusul hepatitei canine) se manifesta prin inapetenta, diaree, voma, icter si convulsii. In forma cronica se constata aparitia edemelor subcutanate in regiunea capului si a membrelor. Animalele trecute prin boala raman imune pentru intreaga viata. Virusul poate supravietui pana la 3 ani, astfel ca poate infecta generatii succesive de vulpi. Preventia se realizeaza prin vaccinarea vulpilor.

- Turbarea (rabia) este o boala virala infecto-contagioasa, extrem de periculoasa, care afecteaza majoritatea mamiferelor. Vulpile sunt foarte sensibile la infectie si sunt considerate unul dintre cei mai importanti vectori in transmiterea bolii. Boala evolueaza cu semne nervoase si este mortala. Pentru prevenire, se face vaccinare.

- Pseudoturbarea (boala lui Aujeszky) este produsa in urma consumarii carnii infectate provenita de la abatoarele de porci. Evolueaza cu simptome similare turbarii. Animalele diagnosticate sunt sacrificate.

- Tricofitia (dermatomicoza) este singura boala micotica intalnita la vulpi. Se manifesta prin aparitia de cruste si prin caderea parului in special in regiunea fetei si capului. - Carenta in biotina este produsa de consumul oualor crude. Albusul de ou crud contine o substanta care distruge biotina din alimente. Puii de vulpe incep sa manifeste simptome clinice la 12-15 saptamani de la debutul carentei si sunt reprezentate de caderea si deprecierea parului de pe corp si coada, blana incepand sa se coloreze in gri, in special in jurul botului. Aceste simptome pot fi insotite si de dificultati in mers si infectii oculare.

- Carenta in vitamina B1 (paralizia Chastek) este produsa de consumul de peste crud care contine o antivitamina B1 (thiaminaza) care distruge aceasta vitamina din organismul vulpii, declansand carenta. Carenta poate fi prevenita prin administrarea numai a pestelui fiert. Simptomele bolii sunt reprezentate de diminuarea pana la lipsa apetitului, mers nesigur, slabire progresiva si moarte. Tratamentul consta in administrarea pe cale injectabila de complex B.

- Rahitismul (deficitul de calciu si fosfor) este produs de aportul insuficient de calciu si fosfor, in ciuda administrarii unei cantitati adecvate de vitamina D. Simptomele sunt reprezentate de deformari ale membrelor, mers teapan si pe chisite, articulatii deformate si tumefiate. Oasele membrelor se curbeaza si sunt predispuse fracturarii. Intr-o deficienta mai severa sau indelungata se constata si caderea dintilor. Raportul calciu-fosfor optim este de 1:1. - Ancilostomoza este o boala parazitara grava la tineret. Sunt paraziti intestinali hematofagi, care determina anemie, eliminarea de fecale normale sau lichide amestecate cu sange si moarte, in cazul infestatiilor masive. Migrarea larvelor infestante se poate produce in timpul vietii intrauterine prin circulatia materno-fetala sau dupa nastere, prin laptele matern.

- Raia urechilor este frecvent intalnita la vulpi. Ea se manifesta prin formarea de depozite negricioase in interiorul conductului auditiv extern si prin aparitia iritatiei provocate de migrarea parazitilor in interiorul urechii. Tratamentul consta in toaletarea urechii si aplicarea de medicamente antiparazitare local.

- Raia corpului se manifesta prin aparitia de leziuni pruriginoase la nivelul pielii. Datorita scarpinatului sau linsului excesiv pot apare leziuni mult mai severe, care se pot complica bacterian. Tratamentul consta in efectuarea de imbaieri cu substante antiparazitare.

- Protozoozele sunt boli parazitare produse de protozoare de tipul coccidiilor, sarcocystilor sau toxoplasmei, determinand simptome din cele mai variate.

- Viermii rotunzi (Toxoascaris, Toxocara) sunt frecvent intalniti la tineret. Se manifesta prin slabire progresiva si deprecierea blanii, vulpea capatand un aspect jigarit. Tratamentul se efectueaza cu medicamente antiparazitare interne.

- Viermii plati. Dipylidium caninum, are ca si gazda intermediara puricele. Astfel ca, pentru obtinerea unor rezultate bune, se recomanda atat deparazitarea interna, cat si externa a vulpii. Taenia pisiformis are ca gazda intermediara iepurele, in corpul caruia se formeaza chisti (pe ficat si pe soaroase), vulpea infestandu-se prin consumul iepurilor contaminati sau a organelor acestora. Intoxicatia cu organocolurate se manifesta prin diminuarea apetitului, stari convulsive si, in final, moartea animalului. Pasarile sau rozatoarele intoxicate cu aceste substante, ingerate de vulpe pot produce acelasi manifestari. - Pseudoturbarea este observata mai rar la vulpi, mai ales in perioada naparlirii. Poate fi produsa si de parazitismul intestinal cu viermi rotunzi sau in cazul afectiunilor glandelor perianale. Animalele se automutileaza, provocandu-si rani grave la nivelul cozii sau membrelor.

- Anestrul (absenta caldurilor) se poate intalni in cazul unor femele. Se poate folosi medicatia hormonala pentru inducerea caldurilor daca acestea nu sunt manifestate pana la sfarsitul sezonului de monta.

- Moartea embrionara se crede ca s-ar datora infectiilor virale, dezechilibrelor hormonale, deficientelor in cresterea si intretinerea vulpilor, precum si stresului.

Speranta medie de viata este de 12 ani, in captivitate, si pana la 3-5 ani, in libertate.
Vulpea rosie este una dintre rasele de vulpe intalnita aproape in intreaga Europa si Nordul Americii si mai putin in Nordul Africii si Australia. La noi in tara, populatii de vulpi se gasesc cu predilectie in Campia Romana, Dobrogea, dealurile subcarpatice, precum si in platoul Bucegilor

Aspectul exterior si dimensiunile

Vulpea are o constitutie fina. Botul este lung si ascutit, prevazut cu mustati stufoase. Ochii sunt asezati oblic, cu deschiderea pleoapelor ingusta, de culoare rosu-brun, cu pupila contractata, foarte putin ovala. Buzele sunt subtiri, ornand deschiderea gurii sub forma unui ranjit. Urechile sunt scurte si late, purtate ridicat. Caninii sunt foarte ascutiti. Premolarul IV de pe maxilarul superior si primul molar de la nivelul mandibulei sunt mai dezvoltati, purtand denumirea de carnasiere. Mandibula nu prezinta miscari de lateralitate, ci doar in sus si in jos. Vulpea prezinta membre scurte, cele din fata avand cinci degete, iar cele din spate, numai patru. Coada este lunga si stufoasa, purtata de cele mai multe ori printre picioare. Lungimea corpului este cuprinsa intre 110 si 130 cm, din care coada prezinta o lungime de 30 - 40 cm. Vulpea adulta poate ajunge pina la 9 la 10 Kg. De la nivelul capului si pana la jumatatea spatelui, blana vulpii este roscata. De la acest nivel incep sa se suprapuna perii lungi, de culoare sura (cu varful albicios), diminunand intensitatea roscatului. Laturile trunchiului sunt, de asemenea, roscat-sur. Membrele pe fata anterioara si laterala, precum si fata externa a urechilor sunt de culoare neagra. Culoarea neagra mai este intalnita si la nivelul comisurilor buzelor. Culoarea alba este regasita sub barbie, sub gat si pe burta. Coada lunga si stufoasa are parul de culoare sura, putin roscat, iar varful formeaza un ciucure de culoare alba. La unele vulpi se pot vedea pete albicioase din loc in loc in zonele in care in mod normal nu se intalneste acest colorit, pete care reprezinta urme ale unei rai vindecate. Blana vulpii este compusa dintr-un par exterior mai lung si mai aspru, care da coloritul acesteia si un puf profund, des, subtire si lanos, de culoare cenusie. Vara, parul este scurt, cu coada saraca, dand un aspect mai longelin corpului, in timp de iarna, parul este mai lung si mai aspru, formand un guler bogat in jurul gatului.

Comportamentul

Vulpea este un animal nocturn, solitar, netraind in haite ca lupii, care isi desfasoara activitatea cu predilectie pe timpul noptii. Ziua doarme, iar noaptea iese din vizuina pentru a vana. Cand este flamanda sau trebuie sa-si hraneasca puii, indrazneste sa iasa si pe timpul zilei pentru a-si procura hrana. De asemenea, vulpea poate fi vazuta in timpul zilei, in perioada imperecherilor. Ca si in cazul altor animale, vulpea isi desemneaza un teritoriu, mai mare sau mai mic, in functie de sursele de hrana si de capacitatile sale de a si-l apara. Teritoriul este adesea ales de catre un mascul, care este insotit de 1-2 femele si puii lor. Odata stabilite intr-un teritoriu, vulpile raman acolo pe tot parcursul vietii. Doar puii, toamna, se indeparteaza de teritoriul natal la o distanta apreciabila (10-400 km).
Vulpile sunt animale de vizuina, astfel ca oriunde isi pot sapa o vizuina sau gasesc una de-a gata, unde este un pic de liniste si ceva rozatoare, isi vor intemeia locuinta.
Viteza de deplasare a vulpilor este de 48 km/h. Mersul este foarte variat. Vulpea se poate deplasa in trap intins sau salturi lungi sau se poate furisa cu pasi marunti. Urma vulpii lasate pe zapada sau pamantul moale este asemanatoare celei lasate de un caine de talia ei. Caracteristica este partia lasata, respectiv, sirul de urme, in linie dreapta. Partia cainelui este usor in zig-zag. Vulpea nu hiberneaza.

Habitatul

Vulpea rosie este una dintre rasele de vulpe intalnita aproape in intreaga Europa si Nordul Americii si mai putin in Nordul Africii si Australia. La noi in tara, populatii de vulpi se gasesc cu predilectie in Campia Romana, Dobrogea, dealurile subcarpatice, precum si in platoul Bucegilor. Vulpile prefera locurile salbatice (padurile, tundra, preria) in care omul ajunge cu dificultate, bogate in vegetatie. In ultima vreme, s-a constatat o crestere a populatiilor de vulpi in zonele suburbane. Vulpea isi alege cu multa iscusinta locul in care isi va cladi vizuina. Vizuina este prevazuta cu mai multe iesiri, fiind amplasata pe versantii insoriti, diguri sau in ridicaturile de pamant. Vizuinile de vulpe sunt inguste si pornesc orizontal, spre deosebire de cele de viezure, mai largi si care pornesc in jos, in profunzimea terenului.

Hranirea

Vulpea este nativ un carnivor desavarsit, hranindu-se cu diferite vietati pe care le poate prinde, de la iezi de caprioare pana la tot soiul de insecte. Iarna, cand vanatul este putin, trage la lesuri. Este o mare consumatoare de rozatoare, fiind alaturi de nevastuica si uliul soricar, unul dintre cei mai mari dusmani ai daunatorilor agriculturii. In lipsa carnii, se multumeste si cu zmeura, afine, mere, pere, scoruse, faguri de viespi si albine, puii si ouale pasarilor care cuibaresc la mica inaltime. Niciodata nu vaneaza in haita, iar, daca prada i-a scapat, o haituieste ca un copoi.

Aspecte particulare

Viata reproducatoare
- maturitatea sexuala este atinsa in jurul varstei de un an;
- perioada de calduri dureaza 1-6 zile;
- ovulatia este spontana, nefiind conditionata de actul copulator;
- perioada de imperechere este in decembrie-ianuarie in sud, ianuarie-februarie in regiunile centrale si februarie-aprilie, in nord;
- masculul prezinta spermatogeneza maxima (productia de sperma) in perioada noiembrie-martie;
- copulatia dureaza 15-20 minute si este insotita de sunete specifice.
- masculii intra in competitie pentru femele, avand loc lupte acerbe intre pretendenti.
- perioada de gestatie este de 51-53 de zile, vulpea dand nastere, in medie, la 4-6 pui, maxim 12;
- ochii puilor de vulpe sunt intotdeauna inchisi la nastere, incepand sa se deschida din a 12-a zi si fiind complet deschisi in jurul varstei de 17 zile; initial, au culoare albastru-gri, urmand apoi sa se inchida pana la maro-brun pana la varsta de 40 de zile. In timp, culoarea se poate modifica spre o nuanta albastra sau verzui, in functie de rasa;
- dupa 5 saptamani, puilor incepe sa le creasca parul mai rezistent si mai lung;
- in primele 4 saptamani de viata se hranesc exclusiv cu laptele matern;
- vulpoii sunt foarte dedicati familiei lor, astfel ca, in cazul in care, din diferite motive, vulpea moare, rolul acesteia este luat de vulpoi.

Rolul in ecosistem si importanta pentru sanatatea publica

Vulpea, prin stilul ei de viata si de hranire, reprezinta un pion important in tinerea sub control a populatiilor de rozatoare, unele dintre ele adevarati daunatori ai agriculturii. In raport cu interesele umane, vulpea se dovedeste atat folositoare, cat si daunatoare. Printre utilitatile vulpii se numara decimarea rozatoarelor daunatoare agriculturii, curatarea naturii de cadavre, efectuarea selectiei naturale, eliminand vietuitoarele slabe, cu diferite debilitati si bolnave si furnizarea de blanuri de valoare. Vulpea este responsabila de transmiterea unor boli atat la alte animale, cat si in randul populatiei umane. Cel mai frecvent sunt vectori pentru turbare si raie.

Boli si afectiuni curente

Vaccinarea este o manopera importanta atat pentru sanatatea vulpilor, cat si pentru cea a populatiilor umane. Vulpile trebuie vaccinate anual contra bolilor infecto-contagioase mai frecvent intalnite si care vor fi descrise ulterior. Vaccinarea se realizeaza prin administrarea preparatelor biologice (vaccinuri vii sau atenuate), fie in apa de baut, fie prin injectare subcutanata. Nu se va folosi alcoolul sanitar sau alte substante dezinfectante la locul de inoculare intrucat acestea ar putea fi inactivate in urma contactului cu aceste substante.
- Bruceloza este o boala infectioasa produsa de Brucella abortus, soldata cu disfunctii ale vietii reproducatore, avorturi, etc. Din nefericire, tratamentul pentru aceasta afectiune nu este de cele mai multe ori eficient, motiv pentru care animalele pozitive la testul serologic pentru Brucella sunt sacrificate.

- Botulismul este o boala conditionata de contaminarea pestelui sau a carnii adminsitrate vulpilor cu Clostridium botulinum. Semnele bolii sunt reprezentate de paralizii flasce ale musuclaturii, respiratie abdominala, coma si moartea ulterioara. Vulpile albastre sunt mai sensibile. Pentru aceasta boala se face vaccinarea la varsta de 8-10 saptamani sau la 2 saptamani dupa intarcare, utilizandu-se vaccinul antibotulinic pentru nurci.

- Enterotoxiemia vulpilor este produsa de Clostridium perfringens, tipul C, si se manifesta ca o gastroenterita. Mai sensibile sunt vulpile albastre. Se presupune ca sursa de contaminare ar fi carnea de peste sau foca de calitate necorespunzatoare. Este o boala care decimeaza rapid efective intregi de vulpi.

- Colibaciloza poate evolua sub doua forme. Forma digestiva (gastroenterita) se manifesta prin colica, diaree, deshidratare severa si moartea consecutiva a animalului. A doua forma este reprezentata de septicemie si toxiemie. Infectia se transmite si pe cale ombilicala. Tratamentul consta in adminsitrarea de antibiotice puternice, selectate pe baza antibiogramei si de solutii perfuzabile pentru combaterea deshidratarii.

- Listerioza apare frecvent in jurul varstei de 4 saptamani, manifestandu-se cu semne nervoase, slabire progresiva, scaderea sau lipsa apetitului, tremuraturi, rigiditatea cefei, salivatie abundenta. Moartea se instaleaza in circa 7 zile de la debutul bolii. Tratamentul cu antibiotice nu da intotdeauna rezultate.

- Salmoneloza apare cu o incidenta mult crescuta in jurul varstei de 5-13 saptamani, manifestandu-se cu sindrom diareic sever, semne nervoase si avorturi. Boala este contitionata de factori stresanti si de conditiile de intretinere necorespunzatoare. Tratamentul consta in administrarea de sulfamide, furazolidona si antibiotice cu actiune asupra aparatului digestiv.

- Tuberculoza este intalnita mai frecvent la vulpile albastre. Simptomele sunt reprezentate de diminuarea fertilitatii, avort si nasterea de pui neviabili. Pentru depistarea animalelor bolnave se face testul de tuberculinare intradermopalpebrala. Animalele pozitive sunt sacrificate.

- Jigodia (maladia Carre) este o boala virala infecto-contagioasa ce poate afecta vulpile de orice varsta, precum si alte canide (cainele, nevastuica, dihorul). Sursele de infectie sunt reprezentate de secretiile aparatului respirator si echipamentul contaminat. Simptomele sunt reprezentate de scurgeri oculare, cruste la nivelul nasului si ale ochilor, sindrom febril, diaree, tuse, semne nervoase. De cele mai multe ori, animalele mor datorita epuizarii. Tratamentul este ineficient. Prevenirea se face prin vaccinare, dupa varsta de 8-10 saptamani.

- Encefalita (virusul hepatitei canine) se manifesta prin inapetenta, diaree, voma, icter si convulsii. In forma cronica se constata aparitia edemelor subcutanate in regiunea capului si a membrelor. Animalele trecute prin boala raman imune pentru intreaga viata. Virusul poate supravietui pana la 3 ani, astfel ca poate infecta generatii succesive de vulpi. Preventia se realizeaza prin vaccinarea vulpilor.

- Turbarea (rabia) este o boala virala infecto-contagioasa, extrem de periculoasa, care afecteaza majoritatea mamiferelor. Vulpile sunt foarte sensibile la infectie si sunt considerate unul dintre cei mai importanti vectori in transmiterea bolii. Boala evolueaza cu semne nervoase si este mortala. Pentru prevenire, se face vaccinare.

- Pseudoturbarea (boala lui Aujeszky) este produsa in urma consumarii carnii infectate provenita de la abatoarele de porci. Evolueaza cu simptome similare turbarii. Animalele diagnosticate sunt sacrificate.

- Tricofitia (dermatomicoza) este singura boala micotica intalnita la vulpi. Se manifesta prin aparitia de cruste si prin caderea parului in special in regiunea fetei si capului. - Carenta in biotina este produsa de consumul oualor crude. Albusul de ou crud contine o substanta care distruge biotina din alimente. Puii de vulpe incep sa manifeste simptome clinice la 12-15 saptamani de la debutul carentei si sunt reprezentate de caderea si deprecierea parului de pe corp si coada, blana incepand sa se coloreze in gri, in special in jurul botului. Aceste simptome pot fi insotite si de dificultati in mers si infectii oculare.

- Carenta in vitamina B1 (paralizia Chastek) este produsa de consumul de peste crud care contine o antivitamina B1 (thiaminaza) care distruge aceasta vitamina din organismul vulpii, declansand carenta. Carenta poate fi prevenita prin administrarea numai a pestelui fiert. Simptomele bolii sunt reprezentate de diminuarea pana la lipsa apetitului, mers nesigur, slabire progresiva si moarte. Tratamentul consta in administrarea pe cale injectabila de complex B.

- Rahitismul (deficitul de calciu si fosfor) este produs de aportul insuficient de calciu si fosfor, in ciuda administrarii unei cantitati adecvate de vitamina D. Simptomele sunt reprezentate de deformari ale membrelor, mers teapan si pe chisite, articulatii deformate si tumefiate. Oasele membrelor se curbeaza si sunt predispuse fracturarii. Intr-o deficienta mai severa sau indelungata se constata si caderea dintilor. Raportul calciu-fosfor optim este de 1:1. - Ancilostomoza este o boala parazitara grava la tineret. Sunt paraziti intestinali hematofagi, care determina anemie, eliminarea de fecale normale sau lichide amestecate cu sange si moarte, in cazul infestatiilor masive. Migrarea larvelor infestante se poate produce in timpul vietii intrauterine prin circulatia materno-fetala sau dupa nastere, prin laptele matern.

- Raia urechilor este frecvent intalnita la vulpi. Ea se manifesta prin formarea de depozite negricioase in interiorul conductului auditiv extern si prin aparitia iritatiei provocate de migrarea parazitilor in interiorul urechii. Tratamentul consta in toaletarea urechii si aplicarea de medicamente antiparazitare local.

- Raia corpului se manifesta prin aparitia de leziuni pruriginoase la nivelul pielii. Datorita scarpinatului sau linsului excesiv pot apare leziuni mult mai severe, care se pot complica bacterian. Tratamentul consta in efectuarea de imbaieri cu substante antiparazitare.

- Protozoozele sunt boli parazitare produse de protozoare de tipul coccidiilor, sarcocystilor sau toxoplasmei, determinand simptome din cele mai variate.

- Viermii rotunzi (Toxoascaris, Toxocara) sunt frecvent intalniti la tineret. Se manifesta prin slabire progresiva si deprecierea blanii, vulpea capatand un aspect jigarit. Tratamentul se efectueaza cu medicamente antiparazitare interne.

- Viermii plati. Dipylidium caninum, are ca si gazda intermediara puricele. Astfel ca, pentru obtinerea unor rezultate bune, se recomanda atat deparazitarea interna, cat si externa a vulpii. Taenia pisiformis are ca gazda intermediara iepurele, in corpul caruia se formeaza chisti (pe ficat si pe soaroase), vulpea infestandu-se prin consumul iepurilor contaminati sau a organelor acestora. Intoxicatia cu organocolurate se manifesta prin diminuarea apetitului, stari convulsive si, in final, moartea animalului. Pasarile sau rozatoarele intoxicate cu aceste substante, ingerate de vulpe pot produce acelasi manifestari. - Pseudoturbarea este observata mai rar la vulpi, mai ales in perioada naparlirii. Poate fi produsa si de parazitismul intestinal cu viermi rotunzi sau in cazul afectiunilor glandelor perianale. Animalele se automutileaza, provocandu-si rani grave la nivelul cozii sau membrelor.

- Anestrul (absenta caldurilor) se poate intalni in cazul unor femele. Se poate folosi medicatia hormonala pentru inducerea caldurilor daca acestea nu sunt manifestate pana la sfarsitul sezonului de monta.

- Moartea embrionara se crede ca s-ar datora infectiilor virale, dezechilibrelor hormonale, deficientelor in cresterea si intretinerea vulpilor, precum si stresului.

Speranta medie de viata este de 12 ani, in captivitate, si pana la 3-5 ani, in libertate.

Ursul

Ursus arctos, deși răspândit în toată regiunea holarctică, pentru români ursul brun este un animal prin excelență românesc.
Prezent în folclor din cele mai vechi timpuri, amintit de Mircea Eliade ca totem al unora dintre călugării luptători daci, ursul a devenit o figură legendară, privit cu teamă și admirație chiar și de orășeni.
Animal deosebit de puternic, aparținând familiei Urside, ursul brun românesc - privit de mulți biologi ca sub-specie încă neînregistrată - are un corp de până la 2,5 m lungime, o înălțime la greabăn de până spre 1,5 m și o greutate maximă de 600 kg. Ursul brun poate trăi până la 30 de ani în natură și până la 50 de ani în captivitate. Este un animal plantigrad, iar ghiarele nu sunt retractile, imprimându-se în mers odată cu talpa și degetele.
Denumirea științifică a cunoscut numeroase variații. Cea în uz la ora actuală este Ursus arctos arctos, Linne, 1785.
Ursul brun are o blană deasă, mult apreciată, cu două rânduri de peri, spicul și puful. Deși culoarea de bază este cea brun-cafenie, variațiile sunt dosebit de mari, de la urși roșcați la cei aproape negri. Unele exemplare prezintă pete albe la baza gâtului, formând uneori un adevărat guler, asemănător cu cel al ursului gulerat de Himalaya.
Dentiția este tipică de omnivor, cu canini puternici și molari rotunjiți.
Ursul brun mai este răspândit de asemenea, în America de Nord (Alaska, Canada), cât și în Rusia, unde există cea mai mare populație (120.000^{[necesită citare]}). În afara României, în Europa se mai găsesc efective în Scandinavia, Polonia, Cehia și Slovacia, cât și în Franța sau Spania (în Munții Pirinei). Aici numărul de urși bruni este foarte redus - doar câteva zeci de exemplare. În Insulele Britanice a dispărut.